Compania de Apă din Bacău a trimis un comunicat de presă prin care avertizează că în municipiul Bacău apa va fi oprită din cauza unor lucrări în zona Luncani, unde se înregistrează pierderi de apă.

Comunicatul CRAB:

”In cursul zilei de astazi – 25 august, echipa S.C. CRAB S.A. care asigura monitorizarea conductei de aductiune Valea Uzului-Barati, a constatat existenta unei pierderi minore de apa in zona Luncani (zona Calea Moinesti – gradinita noua), pe tronsonul conductei de aductiune nereabilitat (tuburi PREMO).

In scopul identificarii concrete a cauzei care a generat aceasta pierdere, echipele de interventie au fost mobilizate.

Incepand cu orele 17:00 CRAB va initia lucrarile de sapatura, estimate la aproximativ 4 ore.

Pentru a asigura stocurile de apa necesare si a evita situatiile neplacute cauzate de lipsa apei potabile, vom asigura rezerva de apa din cele trei rezervoare din Statia de Tratare Barati. In acest sens, pentru locuitorii Municipiului Bacau, com. Margineni si com. Hemeiusi (sat Fantanele), astazi – 25 august, programul de furnizare apei potabile va fi restrictionat, apa furnizandu-se in intervalul orar 18:00 -21:00.

De acest program nu vor fi afectati locuitorii alimentati direct din Statia de Tratare Gheraiesti: cartier Serbanesti, cartier Izvoare, str. Milcov – consumatorii din zona I.S.U. Bacau, str. Stefan cel Mare – nr. cu sot, str. Turbinei, str. Vantului si partial str. Vadul Bistritei.”