A făcut din lucrul în echipă un mod de viață, fapt care îl ajută atât pe plan sportiv cât și în cariera de jandarm.
Sergent major Padovei Vasile a absolvit Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni acum doi ani și de atunci ,, joacă” pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău îmbinând totodată cariera militară cu pasiunea pentru sportul care a făcut din el un om de echipă, fotbalul.
Subofițerul a considerat din totdeauna că reușitele mari se obțin în echipă, iar acest lucru l-a pus în practică, atât pe timpul misiunilor Grupării de Jandarmi Mobile Bacău la care a participat cât și pe timpul meciurilor jucate pentru echipele Aerostar Bacău, Șomuz Fălticeni și Golden Boys – liga I mini fotbal, cu care anul trecut a ieșit campion la nivelul județului Bacău și vice-campion EMF EURO CUP 2019 competiție desfășurată în Lignano Sabbiadoro Italia.
Incurajăm toți colegii care un practică sport sau o disciplină să încerce să își atingă potențialul maxim pentru că, fiecare experiență personală poate să aducă plus valoare tuturor mediilor în care activează.