Guvernul va discuta în ședința programată joi, la ora 18:00, pachetul legislativ pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 6 decembrie. Autoritatea Electorală Parlamentară a pregătit deja patru hotărâri de Guvern pentru alegerile parlamentare, urmând ca acestea să intre pe agenda suplimentară a şedinţei de Guvern, anunță Digi24.

Data alegerilor parlamentare se stabilește prin hotărâre de guvern, chiar dacă legea a fost modificată recent. Legea adoptată de Parlament, prin care data alegerilor parlamentare este stabilită printr-o lege adoptată de parlamentari, a ajuns la promulgare, însă președintele Klaus Iohannis a contestat-o la Curtea Constituțională.

Klaus Iohannis susține, în sesizarea de neconstituționalitate, că legea încalcă mai multe articole din Constituție.

„O atare modificare, realizată cu mai puțin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii și cea a securității raporturilor juridice”, se arată în sesizarea de neconstituționalitate.

Președintele consideră că Parlamentul ar putea să refuze să stabilească data alegerilor, fără a putea fi obligat să adopte o astfel de lege.

Parlamentul a stabilit că alegerile pot fi organizate cel mai târziu în 15 martie 2021, dar nu mai devreme de 6 decembrie 2020, iar data scrutinului va fi stabilită printr-o lege organică.