La data de 27 octombrie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău au depistat un bărbat, de 27 ani, din localitate, bănuit de pornografie infantilă.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău au identificat, în cadrul unei platforme de schimb de fișiere,  două conturi utilizate pentru descărcarea de fișiere video-audio reprezentând materiale pornografice cu minori, în perioada martie – noiembrie 2018.

În urma verificărilor efectuate, au rezultat indicii că persoana care ar fi descărcat respectivele materiale ar fi un bărbat, de 27 de ani, din Bacău.

În urma percheziției informatice efectuate asupra telefonului mobil ridicat de la acesta, au fost identificate 20 de materiale ce fac obiectul infracțiunii de pornografie infantilă (1 imagine și 19 videoclipuri).

Totodată, în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți, a fost accesat contul utilizat de persoana bănuită pe o platformă de socializare online, rezultând că bărbatul face parte din mai multe grupuri de discuții, de încărcare și descărcare de fișiere media (video și fotografii).

Din cercetări a reieșit că grupurile de discuții sunt destinate persoanelor cu interese sexuale, aceste grupuri fiind create de diferite persoane interesate să cunoască alți membri cu aceleași interese.

În urma administrării probatoriului, bărbatul de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

La activități au participat polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției Operațiuni Speciale și din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.