România intră în carantină parțială, de luni, 9 noiembrie. Toate școlile din țară vor trece în sistem online, angajații – atât de la stat, cât și cei de la privat, vor lucra în regim de telemuncă dacă au această posibilitate, iar masca de protecție va fi obligatorie în toată țara. Măsurile au fost anunțate la capătul a trei zile în care s-au înregistrat creșteri spectaculoase ale numărului de cazuri noi de COVID.
Astfel, se instituie obligaţia purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel naţional, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile. Toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi au obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii. În toate localităţile din România, să fie interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.
Deplasarea în acest interval va fi permisă doar în următoarele situaţii, pe baza legitimaţiei de serviciu, a adeverinţei eliberate de angajator sau a declaraţiei pe propria răspundere, în funcţie de situaţie: deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. Se suspendează activitates pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, Se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Pentru spaţiile exterioare în care se desfăşoară activităţi de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care au fost amenajate şi pot fi asimilate spaţiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile următoarele reguli şi măsuri:
Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară