La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii Serviciului Rutier au cercetat un accident rutier produs în localitatea Filipeşti, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din cercetarea efectuată la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 51 de ani, din comuna Filipeşti, în timp ce se deplasa cu bicicleta, pe DN 2-E 85, a efectuat manevra de viraj la stânga fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, de un bărbat de 36 de ani.
În urma impactului, biciclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ambii conducători de vehicule au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto şi 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Poliţiştii recomandă bicicliştilor ca înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, să se asigure temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când se deplasează în grup, numai în coloană câte unul. Să nu circule cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice! (https://www.sandwauto.com/) Să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere!