La nivel național este în vigoare o atenționare meteorologică Cod Galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie ce vizează precipitații abundente cantitativ, predominant ploi, lapoviță și ninsori. Astfel, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la respectarea prevederilor legale pentru un trafic în siguranţă şi adresează câteva recomandări în acest sens.
Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Conducătorii de vehicule au obligaţia de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă.
Conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. Aceştia, dacă vor opta pentru plecarea la drum, trebuie să respecte cu stricteţe prevederile legale pentru conducători auto cu mai puţin de un an practică, a căror viteză maximă admisă în afara localităţilor trebuie să fie cu 20 Km/h mai mică.
Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Poliţiştii băcăuani urează tuturor participanţilor la trafic, drum bun şi fără evenimente rutiere!