Echipa de volei feminin, Știința Bacău, a participat, în perioada 13-15 decembrie, la ultimul turneu al turului sezonului regulat, la Blaj, unde au disputat trei partide, anunță Bacăul Sportiv. ”Studentele” au reușit două victorii cu 3:0, în compania formațiilor CSU Belor Galați și CSO Voluntari, pierzând în trei seturi în fața campioanei Volei Alba Blaj.

Astfel, după 11 etape, Știința Bacău ocupă locul 5 în clasamentul Diviziei A1, cu 17 puncte, primele patru locuri fiind ocupate de CSM Târgoviște (32 p), Volei Alba Blaj (30 p), Dinamo București (23 p) și CS Medgidia (23 p). Returul sezonului regulat va începe în luna ianuarie 2021.

Sursă foto: sport.bacaul.ro