Mucenicii moldoveneşti, pufoşi, rumeniţi în cuptor, bine însiropaţi cu miere şi plini de nucă sunt nelipsiţi în fiecare an de pe mesele băcăuanilor.
Dacă tradiția spune că gospodinele trebuie să gătească pentru această zi 40 de mucenici, Doka Pan le ajută și pregătește pentru toți cei care vor să păstreze vie tradiția cei mai buni mucenici.
Deși în unele orașe au dispărut de tot din patiserii, la Doka Pan sfințișorii au rămas ,, în producție”. Maeștrii patiseri lucrează de zor pentru ca tu să te bucuri din plin de gustul mucenicilor moldovenești.
Pufoși, însiropaţi şi aromaţi, aceştia cuceresc pe oricine, de la cei mai mari la cei mai mici. Să muşti cu poftă din ei şi să-ţi lingi apoi degetele!
Sunt preparați după rețeta tradițională, fără conservanți sau amelioratori, fără premixuri sau E-uri.
Mucenicii moldoveneşti sau sfinţişori, așa cum mai sunt denumiți în anumite zone ale țării, sunt preparatele care nu lipsesc de pe masă de Sfinții 40 de Mucenici, din 9 martie. Aceștia, soldaţi creştini ce făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia, au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei după ce au refuzat să se închine idolilor. În ziua de 9 martie, în credinţa populară, se deschid mormintele şi porţile Raiului. Forma de 8 a mucenicilor reprezintă o stilizare a formei umane, dar și forma infinitului.