Viceprimarul Liviu Miroșeanu a organizat o întâlnire a grupului de lucru responsabil cu identificarea tuturor terenurilor din oraș ce ar putea face parte din proiecte multifuncționale.

 

,,Să recunoaștem deschis: orașul nostru este departe de a arăta ca o reședință de județ dintr-o țară membră a Uniunii Europene, în secolul al XXI-lea. Lipsa de preocupare a fostei administrații pentru estetica orașului este astăzi evidentă. Fără o intervenție rapidă din partea noastră, lucrurile tind să degenereze și mai mult, iar calculele reașezării pe coordonate normale, firești, vor fi mult mai mari.
De aceea, am organizat o primă întâlnire a grupului de lucru responsabil cu identificarea tuturor terenurilor din oraș ce ar putea face parte din proiecte multifuncționale. Este vorba inclusiv de terenurile degradate sau a suprafeţelor lăsate în paragină. Acestea ar putea fi transformate în parcări, dar și în zone verzi pentru odihnă şi recreere.
Acesta este un prim pas în elaborarea unui ghid de intervenție pentru managementul spaţiilor verzi şi a suprafeţelor degradate care pot fi puse la dispoziţia proiectelor importante pentru Bacău.”, a declarat Liviu Miroșeanu.
Sursă foto: facebook.com