Conferinţa Forme discursive. Memorie și identitate organizată, în perioada 15-16 aprilie 2021, de Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, reuneşte manifestările ştiinţifice anuale organizate de grupurile de cercetare din cadrul Centrului de cercetare INTERSTUD (ESPACES DE LA FICTION, LOGOS, CULTURAL SPACES, GASIE) şi CETAL. La conferinţă vor participa profesori şi cercetători de la universităţi, centre şi institute de cercetare din Franţa, Italia, Spania, Belgia, Algeria, Croația, Muntenegru, Turcia, Kârghâstan, Republica Moldova și România.
Conferinţa este organizată în colaborare cu Universitatea din Lorena, Centrul de cercetare pentru medieri, Universitatea Bordeaux 3, Universitatea Pasquale Paoli din Corsica (Franța), Universitatea din Messina (Italia), HELMO/ESAS, (Belgia), Universitatea Atatürk, Erzurum (Turcia), Universitatea kârghâzo-turcă din Manas (Kârgâzstan), Universitatea de Stat din Moldova, Agenția Universitară Francofonă și Asociația pentru Dezvoltarea Francofoniei, Bacău (România).
Pentru a cerceta diferitele modalități de structurare și construire a identităților conferinţa a fost concepută pe 6 secţiuni: Patrimoniu și patrimonializare; Minorități în mass-media: mize, realități și perspective; Forme noi de expresie în discursul literar și non-literar; Discursul memorialistic și literatura subiectivă; Ficțiune și memorie colectivă; Construcții identitare și forme de comunicare.
Conferința va avea loc online pe platforma Microsoft Teams a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Detalii privind logarea vor fi publicate în preajma desfășurării conferinței