Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Bacău a primit câteva zeci de bilete la tratament balnear pentru cea de-a treia serie din acest an. Cele 46 de locuri rezervate sunt în staţiunile Amara, Bălțătești, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Herculane, Mangalia, Ocna Șugatag, Sovata, Tîrgu Ocna, Techirghiol și Vatra Dornei.

Persoanele interesate mai au la dispoziție ziua de astăzi ca să-și achiziționeze biletul dorit, de la CJP (ghișeul 2), sejurul (data de plecare la tratament) începând în unele stațiuni, mâine, 22 aprilie. Pentru celelalte stațiuni, plecarea la tratament diferă, respectiv va fi în data de 23, 24 sau 25 aprilie, astfel că persoanele care vor să-și cumpere un bilet o pot face și în 22, 23 sau 24 aprilie.

Pentru a valorifica aceste bilete, persoanele interesate se vor prezenta la CJP cu actul de identitate în original și cu  recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul pe care îl vor urma. Persoanele cu dizabilități, dacă vor să beneficieze de gratuitate, la care au dreptul, trebuie să aducă la CJP și certificatul de încadrare în grad de handicap, precum și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie).