Biroul de presă din cadrul Ministerului Educației informează că, începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat.

Prin Legea Bugetului de Stat, au fost alocate 536 milioane de lei, dublul sumei totale acordate anul trecut de către autorităţile publice locale pentru plata burselor şcolare.

Guvernul României a stabilit cuantumul minim al burselor la valoarea de 100 de lei (aprobat şi asigurat din bugetul de stat), cuantum care poate fi majorat de autorităţile locale din bugetele proprii.

„Ne exprimăm convingerea că toate consiliile locale vor respecta prevederile HG 1.064/2020 şi vor adopta hotărârile proprii prin care este asigurat cuantumul minim garantat de 100 de lei pentru toate tipurile de burse (de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social)”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.