Un nou regulament pentru admiterea la creșe a fost votat de Consiliul Local Bacău. Proiectul poate fi consultat pe pagina municipiului Bacău.

„Introducem Regulamentul de înscriere la creșe, pentru a aduce transparența și în acest domeniu. De acum încolo, toți părinții pot fi siguri că practicile discutabile și discuțiile despre înscrieri preferențiale devin istorie. Regulamentul prevede termene clare, iar dosarul poate fi depus online, pentru a nu-i mai pune pe drumuri pe părinți iar momentul depunerii devin ușor verificabil. O comunitate nu poate fi construită și dezvoltată fără investiții în copiii noștri. În Bacău am ales transparența, eliminarea „dosarului cu șină” și reforma profundă”, a precizat Viziteu.