Sub egida programului „Provocări colocviale”, Centrul de Cultură „George Apostu” va organiza în data de 10 iunie 2021 un eveniment cultural cu un nelimitat potențial de seducție, în deplin acord cu tematica propusă – „Despre iubire și alte nimicuri”. Personalitatea care și-a asumat dificila misiune de a sonda cultural această stare-concept de care nimeni nu a putut „scăpa” până astăzi, misiunea de a explora intelectual această nevoie fundamentală a ființei umane – o nevoie „vinovată” de îmblânzirea bestiarului din noi – este nimeni altul decât veșnic tânărul eseist, poet și scriitor Dan Petrușcă, cel care pare să cunoască bine valoarea de adevăr a următoarelor cuvinte scrise de Gabriel Garcia Marquez: „Oamenii îmbătrânesc numai atunci când încetează să mai iubească”.
Pretextul acestei întâlniri este apariția celui mai recent volum semnat de autorul băcăuan, intitulat, într-un sens care temperează sacralitatea tematicii principale, Despre iubire și alte nimicuri, carte ce a văzut lumina tiparului la începutul anului 2021 la editura „Limes”, Florești (Cluj-Napoca), în colecția „Eseuri”. Survolând cronologic întreaga perioadă a istoriei scrise, trecând tematica iubirii prin filtrul creațiilor literare precreștine, creștine și postindustriale, radiografiind amorul în diferite contexte socio-culturale și raportându-l la alte concepte fundamentale („De la molime la dragoste”, „Iubirea și sacrul”, „Despre Eros în era computerului” ș.a.), Dan Petrușcă va încerca să ne convingă în prelegerea sa de faptul că, în cele din urmă, „omul merită să trăiască doar în măsura în care este în stare să iubească”.
La eveniment vor participa în calitate de invitați universitarul Adrian Jicu, filosoful Ștefan Munteanu, violoncelistul Liviu Mera și amfitrionul evenimentului, Gheorghe Geo Popa. Întâlnirea va avea loc în ziua de 10 iunie 2021, începând cu ora 17.00, în Sala de Marmură a Centrului de Cultură „George Apostu”.
Provocarea este lansată, invitația este făcută. Vă așteptăm!
Evenimentul se va derula cu respectarea strictă a noilor reglementări privind organizarea evenimentelor culturale cu participarea publicului.
Pentru anul 2021, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „IDENTITATE ȘI DIVERSITATE – FERESTRE DESCHISE”.