Activitățile preventive desfășurate de polițiștii băcăuani au ca scop principal creşterea gradului de informare a cetățenilor în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în activităţi infracţionale.
Astfel, în această săptămână, polițiștii de investigaţii criminale şi rutieră din cadrul Poliţiei Staţiunii Tg. Ocna împreună cu poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalități, au desfășurat activități preventive pe raza staţiunii Tg. Ocna, pentru informarea cetățenilor și conștientizarea pericolelor existente în directă legătură cu furturile din locuință.
Polițiștii au adus în atenția cetățenilor importanța propriilor atitudini în reducerea riscului în ceea ce privește furturile din locuințe, în vederea luării măsurilor elementare de precauție.
În cadrul activităţilor au avut loc discuţii cu cetăţenii, fiind transmise recomandări pentru responsabilizarea acestora cu privire la adoptarea unui comportament preventiv.
Poliţiştii au distribuit peste 100 de materiale informative şi au prezentat exemple ale unor victime care au suferit pagube importante, în urma neglijenţei în asigurarea locuinţelor, plasarea cheii de la uşă în locuri improprii sau lăsarea deschisă a uşilor şi ferestrelor când sunt plecați de acasă.
În acelaşi timp cetățenii au fost avertizaţi cu privire la pericolele iniţierii unor relaţii de prietenie cu persoane necunoscute, care prestează activităţi care de multe ori sunt doar pretexte pentru a pătrunde în locuinţe, anexe sau curţi şi a sustrage bunuri sau sume de bani.
Polițiștii fac apel la cetăţeni să manifeste responsabilitate şi să adopte reguli minime de prevenire a victimizării :
• Asiguraţi-vă uşa cu încuietori sigure, lanţ de siguranţă, vizor; montaţi un interfon la intrarea în locuinţă; asiguraţi un iluminat corespunzător atât pe casa scării, cât şi în preajma anexelor;
• Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că reprezintă companiile de utilități ( gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi angajaţi a unor supermarketuri/vânzători ambulanţi ce oferă gratuit (ori la preţuri avantajoase) diferite produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru scurt timp;
• Nu daţi drumul persoanelor care sună la interfon decât dacă le cunoaşteţi identitatea;
• Nu păstraţi în casă sume mari de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi (bani, bijuterii, seif, obiecte de artă);
• În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul;
• Dacă vecinii dvs. sunt plecaţi de acasă şi observaţi ceva suspect la apartamentul lor (persoane necunoscute, urme de forţare, etc.) telefonaţi de îndată la 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie. Cu cât poliția este anunţată mai repede, cu atât şansele de a prinde infractorii şi de a recupera bunurile sunt mai mari!
Sursa foto: bc.politiaromana.ro