,,Sportivii români care au participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 au luptat și au dat totul pentru a ne reprezenta cu succes. Unii au plecat de la Tokyo împliniți, alții cu dorința de revanșă și de revenire”, declara primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
În semn de prețuire și recunoștință pentru rezultatele obținute, s-a luat decizia de a iniția proiectul de hotărâre a Consiliului Local, prin care vor fi premiați atât sportivii cât și antrenorii legitimați la cluburile sportive din municipiul Bacău care au participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, precum și performanțele acestora.
Bianca Florentina Ghelber, legitimată la Sport Club Municipal Bacău, care a obținut locul al VI-lea la Atletism – proba de ”Aruncarea ciocanului”, și antrenoarea ei, Mihaela Melinte, vor fi recompensate cu câte 49.000 de lei.
Cu rezultatul de 74,18 metri în finala probei de aruncare a ciocanului, Bianca Florentina Ghelber a obținut cea mai bună performanță a carierei, iar clasarea pe locul VI în finală reprezintă cel mai bun rezultat al unei delegații române de atleți prezentă la Jocurile Olimpice din 2008 încoace și cel mai bun rezultat olimpic al Sport Club Municipal Bacău de la JO Atena 2004.
De asemenea, înotătorul Daniel Cristian Martin, legitimat la Club Sportiv Municipal Bacău, club aflat în subordinea Consiliului Local Bacău, s-a calificat și a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, în probele de 100 metri ”Spate” și 100 metri ”Fluture”. Atât sportivul cât și antrenorul său, Iulian Matei, vor primi din partea municipalității câte un premiu în valoare de 24.500 de lei.