Cei trei elevi din Bacău care au luat medii de 10 (zece) la Evaluarea Naţională din această vară şi cei patru care au obţinut aceeaşi performanţă la examenul de Bacalaureat au primit, de la Ministerul Educaţiei, recompense financiare pentru reuşita lor. Festivitatea de premiere a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, marţi, 14 septembrie 2021, o ceremonie la care au participat, alături de părinţii elevilor şi profesorii acestora, Tudoriţa Lungu, prefectul judeţului Bacău, prof. Ida Vlad, inspectorul şcolar general, prof. Lavinia Misăilă, inspector şcolar general adjunct, şi prof. Camelia Stamate, inspector şcolar general adjunct.

„Dragi tineri, dragi părinţi, domnilor directori, vă felicit pentru performanţă, pentru că performanţa în educaţie înseamnă un viitor bun pentru ţara aceasta. Dragi tineri, vreau să vă rog ceva. Sigur, sunteţi nişte perfecţionişti, însă, aveţi grijă că viaţa aceasta nu este perfectă. Pregătiţi-vă să acceptaţi imperfecţiunile ei, luptându-vă în a corecta ceea ce puteţi voi să corectaţi. Vă doresc succes în viaţă şi să fiţi performeri pe zona voastră de specializare, dar şi în viaţă. Mult succes”, le-a spus celor prezenţi Tudoriţa Lungu, prefectul Bacăului.

„Inspectoratul Școlar a premiat, din nou, performanța. A premiat șapte dintre cei mai buni absolvenți ai școlii băcăuane, pe care întreaga comunitate îi apreciază. Sunt șapte tineri care au primit premii și diplome de excelență de 10, ca o recunoaștere a acestor rezultate excepționale. Determinarea să continue în viaţa voastră, dragii noştri absolvenţi, și astfel de reușite să vă însoțească peste tot. Ne dorim ca exemplul vostru să fie urmat de toţi elevii din școlile și colegiile noastre, iar anul viitor să avem mai mulți absolvenţi de 10. Felicitări tuturor, felicitări și cadrelor didactice care i-au îndrumat, felicitări și părinților care le-au fost alături și i-au susținut. Vă dorim multă înțelepciune în deciziile pe care le veţi lua, întotdeauna să vă păstraţi valorile, demnitatea și dorința de a cunoaște, iar din cei mai buni să deveniţi și mai buni”, a transmis prof. Ida Vlad, inspector şcolar general.

„A fi elev de nota 10 este un lucru extrem de greu în condițiile actuale. Ei sunt mândria părinților lor, a dascălilor, a școlii și, nu în ultimul rând, a comunității din care fac parte. Acești elevi au demonstrat că sunt cei mai buni și că au muncit atunci când alții au lenevit, au studiat atunci când alții poate dormeau, s-au pregătit când alții se jucau și au visat când alții poate doar își doreau. Le dorim mult succes și sperăm ca educația primită să fie cheia care deschide poarta de aur a libertății spre o carieră mult visată!”, a fost şi mesajul prof. Lavinia Misăilă, inspector şcolar general adjunct.

Fiecare elev de 10 (zece) de la Evaluarea Naţională a primit câte 1.000 de lei, iar pentru rezultatele de la Bacalaureat, premiul a constat în 3.000 de lei pentru fiecare absolvent. Toţi au primit şi câte o diplomă de excelenţă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.

Cei trei elevi de 10 (zece) la Evaluarea Naţională 2021 sunt: Chifu Andrei-Rareş de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, Cochior Maria-Antonia de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău şi Măgirescu Sofia-Maria, de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău.

Cei patru absolvenţi de 10 (zece) la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, sunt: Bârzu Debora de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău, Doliş Viviana de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, Plăcintă Mara de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău şi Tantoş Maria-Iuliana, de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău.