Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu susține că viceprimarul Ghingheș nu și-a respectat atribuțiile, cuvântul dat băcăuanilor și cuvântul dat echipei din care face parte.Stanciu Viziteu spune că a decis demiterea lui Cristian Ghingheș din funcția de viceprimar după discuții și consultări cu reprezentanți ai Primăriei Bacăului și colegi, deoarece viceprimarul nu ar fi respectat angajamentele pe care și le-a luat când a ocupat funcția.

,,Am decis astăzi alături de colegii din primărie, și după consultări ample printre colegii și simpatizanții care m-au susținut pentru câștigarea mandatului, să-i retrag atribuțiile vice-primarului Ghingheș, ca urmare a nerespectării angajamentelor pe care și le-a luat când a ocupat această funcție.
Printre cele mai importante atribuții pe care i le-am oferit au fost salubrizarea, spațiile verzi și situația câinilor comunitari. După cum se poate vedea, sunt domenii importante cu un impact major asupra vieții noastre de zi cu zi și prin delegarea acestora i-am arătat maximă încredere și colegialitate domnului Ghinghes.
Fix pe aceste domenii am avut cele mai multe critici din partea băcăuanilor.
Astfel, la primărie, în ultimele luni, au venit:
– 278 de plângeri în care se vorbea despre probleme legate de curățenia in oraș;
– 556 de plângeri ce vizau situația spațiilor verzi și a parcurilor din municipiu, în special întârzieri în toaletarea gardurilor vii și a ierbii crescute în oraș, precum și multe avarii la iluminatul public cauzate de toaletarea improprie a copacilor realizată toamna trecută.
– 39 de plângeri ce vizau situația câinilor comunitari care au devenit din ce în ce mai violenți dar și condițiile improprii în care erau ținuți câinii comunitari la adăpostul primăriei. Aici am avut un control din partea Poliției Animalelor, control finalizat cu amendă.
Acestea sunt doar o parte din exemple. Din păcate, domnul Ghingheș nu și-a respectat atribuțiile de vice-primar, nu și-a respectat cuvântul dat băcăuanilor, nu și-a respectat cuvântul dat echipei din care face parte.
De fiecare dată când i-am atras atenția, domnul Ghingheș a refuzat să discute punctual despre atribuțiile sale.
La preluarea mandatului, i-am cerut domnului Ghingheș un singur lucru: să se dedice 100% activităților pe care le are și să își ia în serios rolul de administrator. Din păcate, în loc de muncă, dedicație și seriozitate, domnul Ghingheș a continuat să se ocupe in mare parte de alte priorități decât cele ale băcăuanilor.
Decizia luată împreună cu colegii mei se bazează strict pe activitatea domnului Ghingheș. Decizia este una pur administrativă, fără nicio altă motivație.
Îi înțeleg supărarea domnului Ghingheș, însă din păcate a avut 10 luni la dispoziție pentru a arăta că îi pasă de problemele Bacăului.”, scrie primarul Viziteu pe pagina sa de facebook.