Partidul Național Liberal și-a ales în acest weekend noua conducere. După ce sâmbătă Florin Cîțu a fost ales președintele PNL, duminică au fost alegeri pentru restul echipei de conducere.
Deputatul liberal și președintele PNL Bacău, Mircea Fechet, a fost ales vicepreședinte pe domeniul mediu, ape și silvicultură.
„Am fost ales, astăzi, vicepreședinte pe mediu, ape și silvicultură al Partidului Național Liberal. Este un domeniu la care eu țin foarte mult și căruia trebuie să îi acordăm tot mai mare atenție în viitor. Le mulțumesc colegilor pentru încredere și pentru susținere!
Consider important ca Bacăul să fie reprezentat în Biroul Executiv, este o garanție în plus că proiectele pentru județul și regiunea noastră vor deveni realitate”, a declarat Fechet.
PNL Bacău va avea doi reprezentanți, atât în Biroul Executiv, cât și în Biroul Permanent Național, Mircea Fechet, ca vicepreședinte si Daniel Fenechiu, ca lider al grupului parlamentar PNL din Senat.