Poliția Română anunță că a început perioada anvelopelor de iarnă obligatorii, pentru că în unele zone din țară a nins deja.
Însă, potrivit autorităților, nu există o dată de la care anvelopele de iarnă devin obligatorii, dar acestea trebuie să fie prezente ori de câte ori șoferii circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de perioada anului.
Poliția Română transmite că amenda pentru nerespectarea faptei menționată mai sus este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 lei), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare.