Ieri, 21 octombrie 2021, a fost semnat parteneriatul între Consiliul Județean, Spitalul Județean de Urgență Bacău și Universitatea de Medicină și Farmacie Tg. Mureș. Parteneriatul prevede  lansarea unor programe de instruire și formare clinică; formarea profesională a personalului medical; asigurarea practicii pentru studenții mediciniști; încadrarea – în perspectivă – de medici rezidenți; organizarea de activități didactice și științifice de interes comun, inclusiv programe de cercetare-dezvoltare, precum și asigurarea de sprijin reciproc cu specialiști în domeniul sanitar.

La eveniment au participat președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, rectorul UMF Tg. Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei,  managerul SJU Bacău, Adrian Popa, directoarea medicală Adina Lupu și Bianca Purcărin, medic ATI și senator PSD.