Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri, Hotărârea nr. 80 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 10 octombrie 2021.
HOTĂRÂRE nr. 80 din 06.10.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 05.10.2021, realizată la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei,
în contextul necesităţii menţinerii condiţiilor socio-economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 8/1 din O.U.G. nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 38 alin. (1/4), art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi (3), art. 45 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.