Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-CoV2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu jandarmii, desfășoară activități pentru siguranța cetățenilor.
Activităţile au loc în sistem integrat și vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și purtarea măștii de protecție.
În acest sens, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate în ultimele 48 de ore, au fost verificate 405 persoane aflate în carantină şi peste 2.600 în izolare. De asemenea, au fost controlate 2470 de obiective/locaţii şi 221 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.
Totodată, poliţiştii au acţionat pentru verificarea a 583 de mijloace de transport de persoane.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii băcăuani au aplicat 153 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 23.000 de lei, din care 119 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.500 de lei ca urmare a nepurtării măștii de protecție, iar 29 ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.