Înscrierile pentru persoanele care doresc să participe la programul Rabla pentru electrocasnice au început vineri, 19 noiembrie 2021, la ora 10.00. Persoanele fizice au la dispoziţie 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică.
Programul se va desfăşura în trei etape: prima pentru maşini de spălat rufe/vase şi frigidere/congelatoare, a doua pentru televizoare, laptopuri şi tablete şi a treia pentru aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare. La această sesiunea, vouchere sunt nominale, neputând fi transmise de la o persoană la alta.
Calendarul de desfăşurare a programului
- Înscrierea persoanelor fizice în aplicaţie, prin crearea conturilor de utilizator (19 noiembrie, ora 10.00 – 25 noiembrie, ora 23.59);
- Etapa I: Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (26 noiembrie, ora 10.00 – 2 decembrie, ora 23.59);
- Etapa II: Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (3 decembrie, ora 10.00 – 9 decembrie, ora 23.59);
- Etapa III: Selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (10 decembrie, ora 10.00 – 16 decembrie, ora 23.59).