Băcăuanii nu mai pot plăti taxele și impozitele la oficiile poștale, deoarece contractul cu Poșta Română s-a terminat. Anunțul a fost făcut de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, în cadrul emisiunii Ora Bacăului.

Întrebat de ce a reziliat contractul cu Poșta Română acesta a spus că ,,nu s-a reziliat niciun contract. Contractul are o sumă maximă care poate fi folosită de 135.000 de lei. […] S-a ajuns la maximul posibil. Ca să reluăm alt contract trebuie să facem licitație publică. Nu s-a reziliat nimic, pur și simplu s-a epuizat suma alocată pentru acel contract, pentru că au fost mult mai multe încasări decât oricine se aștepta.”

Pentru a achita în continuare impozitele, taxele, amenzile etc, băcăuanii pot să meargă la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale Bacău, dar pot să achite și online pe ghiseul.ro. De asemenea, sunt disponibile unele servicii online.