25.800 de persoane din județ vor beneficia de ajutorul de încălzire pe bază de combustibili solizi ori lichizi, care se acordă potrivit Legii 226/2021 a consumatorului vulnerabil.  Pentru aceste persoane vor fi alocați 31.900.000 lei (pentru toată iarna), în care intră ajutorul de încălzire și suplimentul de energie de 20 lei/lunar.

Ajutorul este valabil pentru iarna 2021-2022 (perioada noiembrie-martie).

Vineri, 17 decembrie, conducerea Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială a emis deja ordinul de plată, astfel că luni, 20 decembrie, toate primăriile din județ pot să ridice banii de la Trezorerie. Prin urmare, până la Crăciun, toți cei îndreptățiți la acest tip de ajutor, care se achită o singură dată pentru toată iarna, respectiv 5 luni, ar trebui să-și primească suma de bani cuvenită.