Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul este aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, atmosfera de sărbătoare aducându-ne emoţia împodobirii bradului, dar şi pe cea a întâlnirii cu Moş Crăciun.
Moş Crăciun a fost în vizită astăzi la copiii jandarmilor băcăuani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău poposind la sediul inspectoratului unde a împărțit cadouri celor mici.
În loc de obişnuita sanie şi renii tradiţionali, Moşul a coborât dintr-un autovehicul din dotarea unităţii, împreună cu un echipaj de jandarmi care i-au asigurat protecţia sa şi a cadourilor aduse pentru copii.
Încărcat cu daruri, ca în fiecare an, Moşul i-a răsplătit pe cei mici pentru că au fost ascultători, au învăţat bine şi au ascultat de părinţi.
În atmosferă specială de sărbătoare, în faţa pomului de iarnă, copiii i-au spus lui Moş Crăciun frumoase poezii şi au cântat colinde, au primit cadouri, s-au fotografiat cu Moş Crăciun şi l-au asigurat că vor fi cuminţi în continuare, iar el le-a promis că va veni şi în casele lor, în seara de ajun.
Prezenţi la eveniment, părinţi, fraţi şi surori, cu toţii i-au susţinut pe copiii emoţionati.