A început perioada în care te poți auto-recenza pentru Recensământul populației și locuințelor 2021. Auto-recenzarea durează două luni (până în 15 mai), iar cei care se auto-recenzează au dreptul legal la o zi liberă.

Partea de colectare a datelor se va realiza prin două metode: prin autorecenzare și prin recenzare asistată, realizată cu ajutorul recenzorilor, care vor realiza cu ajutorul tabletelor, interviurile față în față.

Persoanele se pot auto-recenza accesând linkul: https://autorecenzare.insse.ro/ sau site-ul Institutului Național de Statistică la adresa https://insse.ro/cms/ro. Se poate face auto-recenzarea pentru o rudă, (bunici care poate nu au Internet sau alte situații care pot apărea), dar trebuie să se cunoască detaliile legate de locuința acesteia și să respecte normele legate de prelucrarea datelor personale (să aibă acceptul celui în numele căruia face auto-recenzarea).

După completarea chestionarului se va primi un mesaj de confirmare (sau infirmare), iar pe căsuța electronică de email va primi și un link de verificare a datelor transmise.