Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care angajaţii din România vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), transmite Stirileprotv.ro, cu referire la News.ro.

Astfel, angajaţii vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. De asemenea, în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări.

În Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări.

Pe de altă parte, Revisal va fi accesibil online pentru salariaţi şi foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Informaţiile din Registrul vor putea fi vizualizate, descărcate şi tipărite, fiind totodată posibilă generarea online şi descărcarea unui extras din Registru.