Ana Maria Tuluc, în vârstă de 15 ani, fata șefului Poliției municipiului Bacău, plecată voluntar duminică de la domiciliu, a fost găsită de poliţişti.

Potrivit IPJ Bacău, la data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Suceava au depistat-o pe minoră în gara din localitate. În perioada plecării de la domiciliu, minora nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Cea în cauză a fost condusă la sediul poliției şi, ulterior, încredinţată familiei.

Pentru a nu fi implicați în evenimente negative, poliţiştii le recomandă copiilor să adopte o conduită preventivă întrucât un comportament neadecvat crește riscul producerii unor situații nedorite, uneori cu consecințe grave. Totodată, înainte de a pleca de acasă cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi.