Olimpiada Națională de Fizică 2022, aflată la ediția 56, organizată în acest an în Bacău, și-a desemnat câștigătorii. Competiția s-a încheiat vineri, 15 aprilie, cu festivitatea de premiere care a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții, începând cu ora 09.00. S-au acordat premii din partea Ministerului Educației, pentru fiecare an de studiu câte 3 premii – un premiu I, un premiu II și un premiu III – și un număr de mențiuni reprezentând maximum 15% din numărul participanților, pe fiecare nivel de studiu. De asemenea, Societatea Română de Fizică a oferit medalii de aur, argint și bronz, dar și diplome de onoare pe baza punctajului final al elevilor, respectând criterii similare celor de acordare a distincțiilor la competițiile internaționale de fizică.
„Odată cu încheierea Olimpiadei Naționale de Fizică – Bacău 2022, moment de împlinire educațională, s-a confirmat faptul că valorile unei societăți depind de înțelegerea nevoii de EDUCAȚIE, de alegerea și urmarea modelelor atitudinale, chiar competiționale. Cei aproximativ 450 de elevi, cadrele didactice însoțitoare au îmbinat utilul cu plăcutul în perioada petrecută în Bacău, împărtășindu-ne mulțumirea raportat la primirea lor de către noi, gazdele, Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Felicitări participanților și cadrelor didactice care i-au pregătit!”, a spus prof. Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
În total, s-au acordat 95 de premii din partea Ministerului Educației și 305 din partea Societății Naționale de Fizică, după cum urmează:
- la clasa a VI-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 15 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 8 medalii de aur, 16 medalii de argint, 23 de medalii de bronz și 15 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
- la clasa a VII-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 7 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 4 medalii de aur, 8 medalii de argint, 11 de medalii de bronz și 7 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
- la clasa a VIII-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 11 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 6 medalii de aur, 12 medalii de argint, 18 de medalii de bronz și 10 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
- la clasa a IX-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 10 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 6 medalii de aur, 10 medalii de argint, 16 de medalii de bronz și 10 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
- la clasa a X-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 15 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 8 medalii de aur, 16 medalii de argint, 24 de medalii de bronz și 14 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
- la clasa a XI-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 11 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 6 medalii de aur, 11 medalii de argint, 18 de medalii de bronz și 9 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică;
- la clasa a XII-a: un premiu I, un premiu II, un premiu III și 5 mențiuni din partea Ministerului Educației, la care se adaugă 3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 7 de medalii de bronz și 4 diplome de onoare, din partea Societății Române de Fizică.
Olimpicii premianți ai Bacăului sunt:
– Jicu Alexandru Ioan, clasa a VI-a Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, medalie de bronz din partea Societății Române de Fizică;
– Vîlcea Casian Victor, clasa a VI-a Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, diplomă de onoare din partea Societății Române de Fizică;
– Pușcalău Călin Andrei, clasa a XI-a Colegiul Național „D. Cantemir” Onești, mențiune din partea Ministerul Educației și medalie de argint din partea Societății Române de Fizică;
– Tancău Ștefan Alexandru, clasa a X-a Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău, medalie argint din partea Societății Române de Fizică.
Premiile, oferite de Ministerul Educației, cu suplimentare de fonduri din partea Asociației „Societatea Profesorilor de Fizică Sophys” Bacău, sunt în valoare de 500 de lei premiul I, 300 de lei premiul II, 200 de lei premiul III și 150 de lei mențiune.
Au mai acordat premii:
- sponsorul principal EVERGENT Investments, pentru cel mai bun punctaj al Olimpiadei Naționale de Fizică 2022, dar și pentru toți elevii participanți la proba de baraj;
„Mediul de afaceri românesc are nevoie de talentul și cunoștințele în domeniul fizicii ale acestor tineri extraordinari care au demonstrat că perseverența și răbdarea îi duce departe. Dincolo de performanța financiară pe care o generăm pentru acționarii noștri, avem responsabilitatea de a face mai mult pentru comunitatea noastră. Sprijinim performanța în educație și copiii excepționali ai României să își construiască un viitor plin de realizări. Suntem convinși că acțiunile noastre de azi contribuie la lumea de mâine pe care ne-o imaginăm mai bună, mai luminoasă.” a declarat Claudiu Doroș, președinte director general EVERGENT Investments.
- Tiberiu Mocanu, fost olimpic al Bacăului, pentru primul elev clasat în urma probei de baraj și pentru cel mai tânăr elev selectat în lotul lărgit;
- Societatea Română de Fizică, Premiul onorific „Uliu Florea” pentru patru participanți, din clasele a XII-a, care au mai obținut premii la Olimpiada Națională de Fizică în anii de liceu (clasele IX-XII-a).
Între premieri au existat și momente artistice susținute de elevii Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău. În final, au fost înmânate diplome tuturor participanților – elevi, profesori însoțitori, membrii Comisiei Centrale și Comisiei de organizare.
Olimpiada Națională de Fizică 2022 a reunit 464 de elevi, calificați în această etapă și înscriși, din toate județele și municipiul București, 46 de profesori însoțitori, dar și peste 80 de oaspeți de seamă, membri ai Comisiei Centrale, personalități marcante și profesori de elită din toată țara. Competiția a avut trei probe – proba experimentală, proba teoretică și proba de baraj pentru selecția elevilor în lotul lărgit de fizică și, ulterior, lotul restrâns, care vor forma echipa României ce va participa la Olimpiada Internațională de Fizică.
Sursa foto: facebook.com