„Anuarul universităților de top din România” este o campanie marca eJobs și JobRadar24 ce are ca scop conectarea tinerilor cu mediul academic. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a decis să se alăture campaniei și să facă parte din Anuarul universităților de top din țară. În cadrul acestuia, universitatea își va prezenta oferta de studii și cele mai importante realizări.
,,Considerăm că este nevoie de o singură platformă, avizată și de încredere, de unde viitorii studenți să se documenteze cu privire la oferta universităților din țară, iar anuarul realizat de către eJobs și JobRadar24 este unul obiectiv, care reprezintă cu exactitate acest loc.
Suntem de părere că viața de dinainte de angajare stă la baza carierei profesionale și ne dorim să oferim tinerilor care ne aleg o pregătire academică ce se poate alinia cu ușurință aptitudinilor cerute, mai departe, în piața muncii.”, declară reprezentanții universității.