Manifestare culturală de tradiție a Bacăului, Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” se vor derula în acest an în perioada 5-6 mai. La fel ca toate celelalte, actuala ediție – cea de-a XXVII-a – va privilegia diferitele forme de exprimare artistică, din paleta largă a domeniilor culturale abordate de instituție de-a lungul celor treizeci și doi de ani de activitate – artele performative (teatru, dans, cinematografie), artele plastice, artele conceptuale, creația, traducerea și critica literară, promovarea celor mai recente apariții editoriale ș.a.
Păstrând un format deja clasicizat, ce conferă programului o pregnantă notă de nobilă distincție și de rafinament aristocratic, Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” vă oferă oportunitatea unor întâlniri cu personalități remarcabile din spațiul literaturii naționale și universale, cu mari actori și muzicieni, cu nume importante ale artei plastice românești și remarcabilele lor realizări artistice, cu sensuri și origini inspiraționale care vor fi tălmăcite publicului de cunoscuți critici de artă.
Dovadă că lucrurile stau întocmai așa, este chiar programul celei de-a XXVII-a ediții a Zilelor Centrului, unul dens în privința manifestărilor și extrem de ofertant în ceea ce privește conținutul artistic și invitații protagoniști:
5 mai 2022, ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” – Pavilionul Central:
SPECTACOLUL CĂRȚII – „CASA ESTE NEAGRĂ”
- Prezentarea volumului „Casa este neagră”, de Forugh Farrokhzād, traducere din limba persană – Gheorghe Iorga
Prezintă: Adrian Jicu
- Performance – SPECTACOLUL LUMII – ESTUL ÎNTÂLNEȘTE ESTUL (spectacol de teatru – videofilm)
cu: Eliza Noemi Judeu, Ali Asghar Rahimi, Călin Grigoriu, Andrei Kivu
proiect imaginat și realizat de Gheorghe Geo Popa, în colaborare cu Chromatique Photo Studio & Art Gallery
6 mai 2022, ora 17.00, Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”:
- „ATHANOR” – DRAGOȘ PĂTRAȘCU, expoziție-instalație, cu participarea muzicianului Gabriel Gherghelaș (saxofon alto, saxofon tenor, clarinet).
Prezintă: prof. univ. dr. Petru Bejan
- prezentarea albumului de artă „ATHANOR”
- prezentarea celui mai recent număr al revistei de cultură „Vitraliu”, nr. 56.
Instituția invită spectatorii să participe, în perioada 5-6 mai 2022, la cea de-a XXVII-a ediție a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu”.
Pentru anul 2022, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „Trecut și viitor – Paradigme ale ființării”.