Proiectul de ordonanţă privind tichetele sociale este în circuitul de avizare, iar ajutorul pentru cumpărarea de alimente ar urma să fie acordat de la începutul lunii viitoare.

Aproape trei milioane de români cu venituri mici ar urma să fie beneficiarii acestui program.

4 lei pe zi este ajutorul propus de guvern pentru românii cu venituri mici afectaţi de scumpiri.

Banii vor fi daţi pe un card ce va fi încărcat o dată la două luni cu 250 de lei.

Vor putea fi folosiţi doar pentru cumpărarea de alimente.

Printre beneficiari, cei care au venituri mai mici de 1.500 de lei, inclusiv pensionarii, familiile sărace cu un venit mai mic de 600 de lei pe membru, persoanele cu dizabilităţi sau fără adăpost.

În total, peste 2,8 milioane de români, a calculat guvernul, iar costul bugetar al acestui program este de 3,1 miliarde de lei. Tichetele sociale vor fi acordate din iunie până la 31 decembrie.