Societatea Națională de Cruce Roșie din România implementează “Caravana de Bine”, un proiect de sănătate care constă în acordarea de servicii medicale adulților și copiilor aflați în zone rurale din 16 județe. Pe parcursul a două zile, în fiecare Caravana sunt efectuate consultații și investigații medicale GRATUITE, cu medici de specialitate.
În perioada 19-20 mai 2022, Caravana de Bine a Crucii Roșii Române se oprește în județul Bacău, comuna Traian, între orele 10.00 și 18.00. În cele două zile, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști și rezidenți, asistenți medicali, personal angajat și voluntari ai Crucii Roșii Române va fi alături de locuitorii comunei Traian și vor efectua:
- EKG și ECOGRAF
- Consultații: cardiologie, oftalmologie, medicină internă.
- Măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei.
- Sesiuni de instruire în acordarea primului ajutor – pentru adulți si copii
- Sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igiena dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentatia copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuala, TBC.
În urma examinărilor, se vor elibera scrisori medicale cu rezultatul bilanțului clinic și paraclinic, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.
Sursa foto: crsmedia.ro