Vineri, 10 iunie 2022, Centrul de Cultură „George Apostu” va organiza un amplu eveniment cultural care va privilegia fastuosul univers sculptural românesc, opera și personalitățile de ieri și de azi care au adus faimă României în acest domeniu al artei plastice.

Sub genericul „Pe urmele lui Brâncuși”, Centrul oferă publicului băcăuan oportunitatea unei întâlniri ce se profilează a fi una de excepție, prin intermediul personalităților invitate, prin conținutul academic al prelegerilor, ce vor deschide portaluri/ perspective nebănuite asupra modalității de receptare și de interpretare a lucrărilor marilor sculptori români.

Proiectul este structurat pe două componente importante. Astfel, pe 10 iunie 2022, începând cu ora 11.00, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” va avea loc lansarea volumului „Brâncuși”, o excepțională și novatoare exegeză a vieții și operei marelui sculptor român, semnat de cunoscutul critic de artă Pavel Șușară, care va susține cu această ocazie prelegerea intitulată „Brâncuși – spiritualizarea materiei”. Prezentarea cărții va beneficia de alte două intervenții cu greutate academică susținute de lect. univ. dr. Adrian Jicu și de prof. dr. Gheorghe Iorga.

În cea de-a doua parte a programului, începând cu ora 17.00, Sala de expoziții a Muzeului de artă contemporană „George Apostu” va oferi iubitorilor de frumos posibilitatea întâlnirii cu unii dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai sculpturii românești contemporane, alături de remarcabilele lor lucrări: Laurențiu Mogoșanu, Aurel Vlad și Mircea Roman, prin deschiderea expoziției „Sculptură la puterea a III-a”, despre care Maria Pașc, curatorul expoziției notează: «S-ar putea spune că expoziția Sculptura la puterea 3 este urmarea firească a recent- apărutului volum „De vorbă cu Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad”Expoziția reunește lucrările protagoniștilor acestui volum care îi prezintă pentru primaoară împreună pe cei trei sculptori, nume importante din tărâmul artei contemporane românești.»

Va vorbi despre expoziție criticul de artă Pavel Șușară, cele două evenimente fiind moderate de Gheorghe Geo Popa, directorul Centrului de Cultură „George Apostu”. Expoziția va fi însoțită de video-mărturii ale sculptorilor în spațiile lor de creație, realizate de Ovidiu Ungureanu și echipa Chromatique Studio.

Pentru anul 2022, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „Trecut și viitor – Paradigme ale ființării”.