Programul Start-Up Nation- ediția a treia, va fi lansat marți, 19 iulie, la ora 10.00, pe platforma granturi.imm.gov.ro.
Aplicația electronică va fi deschisă timp de 30 de zile lucrătoare, până pe 30 august, ora 20:00 a ultimei zi de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.
Ce vizează Start Up Nation?
Dezvoltarea IMM-urilor, îmbunătățirea performanțelor acestora, creștere economică bazată pe digitalizare, inovare și creare de locuri de muncă.
Pot beneficia de sprijin microîntreprinderile și IMM-urile înființate după 1 ianuarie 2020.
Se vor puncta activitățile cu plus-valoare în România, investițiile în tehnologii noi, inovative, energia verde, digitalizarea, pregătirea antreprenorială.
Cofinanțarea va fi de 5 până la 15 la sută din valoarea eligibilă a proiectului.
Înscrierea se va face exclusiv electronic!
În cadrul etapei de înscriere pentru cei doi piloni, respectiv Start-Up Nation România și Start-Up Nation Diaspora, aplicanții, cu profilul, user și parola generate, vor completa, semna electronic, încărca și transmite formularul electronic de înscriere.