„Tabăra internațională de pregătire și intervenție în caz de dezastre – Comăneşti, Galion”, ediția a VI-a, și-a deschis oficial porțile, luni, 25 iulie 2022. Tabăra, devenită un proiect de tradiție, la care participă anul acesta aproximativ 100 de voluntari din filiale și subfiliale ale Crucii Roșii din toată țara, dar și invitați din alte țări, este organizată de Filiala Bacău și Subfiliala Comănești, cu sprijinul Sediului Central al Crucii Roșii Române și al Primăriei Comănești.
La deschiderea oficială au participat: Dan Marcel Babliuc-Directorul Filialei Bacău; Narcis Jitaru-Subprefect al județului Bacău și Președintele Subfilialei Comănești; Viorel Miron-Primarul orașului Comănești; Mircea Fechet-Deputat în Parlamentul României; Inspectorul Șef al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău-Colonel Cărăşel Ovidiu-Vasile; Dr. Aura Crețu-Manager General Serviciul de Ambulanță Județean Bacău; Dr. Mihaela Arim-Director Executiv Direcția de Sănătate Publică Bacău; Gabriel Lupu-Subprefect al Județului Bacău; Primarul orașului Dărmănești-Constantin Toma; Primarul orașului Slănic Moldova-Gheorghe Baciu, Viceprimarul municipiului Moinești-Bogdan Legănuș, reprezentanți din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte Miercurea Ciuc, reprezentanți ai Crucii Roșii Bacău și ai Subfilialei Comănești, voluntari ai Crucii Roșii Române din peste 20 de județe.
În deschiderea evenimentului, Narcis Jitaru, Subprefect al județului Bacău și Președintele Subfilialei Comănești a Crucii Roșii, a mulțumit invitaților prezenți și a subliniat misiunea Taberei: “aprofundarea cunoștințelor în domeniul întervenției în situații de urgență și prim-ajutor, precum și întărirea relațiilor între voluntarii filialelor Crucii Roșii Române”. Activitățile acestor zile au deci un dublu rol, atât acela de a învăța măsurile de urmat în momente dificile, dar reprezintă și o bună ocazie pentru voluntari de a se cunoaște și de a colabora în situații de urgență, a adăugat Narcis Jitaru.
Dan-Marcel Babliuc, directorul Crucii Roșii Bacău, a adresat câteva cuvinte voluntarilor prezenți la deschidere și i-a îndemnat să participe activ la atelierele din aceste zile, acumulând astfel cât mai multe cunoștințe referitoare la intervenția în diferite situații de dezastre, pe care ulterior să le transmită și altor voluntari din județele de proveniență. Totodată, a mulțumit primarului orașului Comănești și președintelui Subfilialei Comănești a Crucii Roșii pentru sprijinul acordat an de an în organizarea Taberei.
Viorel Miron, Primarul orașului Comănești, a afirmat că aceste instruiri sunt extrem de utile și necesare: “situațiile de dezastre și de criză pot deveni din nefericire prezente în viețile noastre și este necesar să știm să intervenim eficient și cu promptitudine”. Totodată, dl. Viorel Miron a subliniat colaborarea foarte bună pe care a avut-o dintotdeauna cu echipa Crucii Roșii Bacău și a apreciat intervențiile derulate în sprijinul populației vulnerabile.
Mircea Fechet, Deputat în Parlamentul României, a subliniat importanța voluntariatului și și-a exprimat regretul că în România există un număr mult mai redus de voluntari față de media europeană. Inclusiv din acest motiv, organizarea unei tabere de pregătire și intervenție în caz de dezastre, cu participarea voluntarilor Crucii Roșii, este una foarte importantă. Totodată, deputatul Mircea Fechet a menționat rolul important al Crucii Roșii Române din ultimii ani, în combaterea efectelor pandemiei, și în implicarea în gestionarea situației refugiaților civili din Ucraina.
Inspectorul Șef al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, Dl. Colonel Ovidiu-Vasile Cărășel, a felicitat Crucea Roșie și autoritățile locale din Comănești și le-a urat să deruleze această activitate mulți ani de acum înainte. Reziliența comunităților nu se poate desfășura fără contribuția fiecărui cetățean, de aceea este importantă pregătirea populației, și mai ales pregătirea voluntarilor Crucii Roșii Române, având în vedere că este o organizație umanitară ce are rol de rol de sprijin în situații de dezastre/post-dezastre și intervenții în situații de urgență, a completat Inspectorul Șef al ISU Bacău.
Dr. Aura Crețu, Manager General Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, a adresat câteva cuvinte participanților, menționând faptul că are o colaborare foarte bună de mai bine de zece ani cu echipa Crucii Roșii, de când a fost înființat Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău. Managerul General al SAJ Bacău a subliniat totodată importanța cooperării, a lucrului în echipă, între instituțiile implicate în intervenția în situații de urgență.
Dr. Mihaela Arim, Director Executiv Direcția de Sănătate Publică Bacău, și-a manifestat cu această ocazie bucuria că se află în mijlocul unui grup numeros de tineri cursanți, care au venit să se instruiască și apoi să facă cunoscute cunoștințele și abilitățile deprinse, în județele natale. “În ultimii ani, au existat din ce în ce mai multe provocări și chiar în aceste momente putem vorbi despre o presiune triplă: fenomenele meteo extreme, valul șase al pandemiei COVID, care se conturează, precum și conflictul armat din Ucraina. Tocmai de aceea, sunt necesare persoane instruite și informate, pentru a avea un scut de protecție la nivel fizic și psihologic, împotriva tuturor acestor provocări”, a afirmat dr. Mihaela Arim.
La rîndul lor, reprezentanții autorităților locale din orașele vecine-Dărmănești, Moinești, Slănic Moldova au salutat inițiativa organizării acestor instruiri și au urat mult succes participanților.
Timp de șase zile, voluntarii prezenți în „Tabăra internațională de pregătire și intervenție în caz de dezastre – Comăneşti, Galion” vor acumula cunoștințe referitoare la managementului situaţiilor de urgenţă, utilizarea logisticii necesare, precum şi pregătirea pentru salvarea de vieţi omeneşti în cazul unor posibile calamităţi și a altor situații de dezastre și criză.