Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc va fi eliberat condiţionat din închisoare, a decis miercuri Tribunalul Ilfov, transmite Hotnews. Fostul parlamentar a executat la Penitenciarul Jilava doar 10 luni din pedeapsa de 3 ani închisoare, primită anul trecut în dosarul Giga TV.
Potrivit sursei citate, iniţial, Hrebenciuc primise o decizie nefavorabilă la Judecătoria Sectorului 4, însă Tribunalul Ilfov a dispus eliberarea lui mai devreme din penitenciar.
Decizia tribunalui:
„Cu majoritate: În baza art. 425 ind.1 alin.7 pct. 2 lit. a din Cpp, raportat la art. 587 din Cpp, admite contestaţia declarată de condamnatul Hrebenciuc Viorel, împotriva sentinţei penale nr. 941 din 29.04.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 9304/4/2022. Desfiinţează sentinţa penală contestată şi rejudecând cauza: În baza art.587 din Cpp, raportat la art.60 alin.2 Codul penal vechi, admite propunerea privind pe petentul condamnat Hrebenciuc Viorel, aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Hrebenciuc Viorel, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.78/2022 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în baza sentinţei penale nr. 64/2022, prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Hrebenciuc Viorel, dacă nu este arestat în altă cauză. Definitivă.”
Pe 14 septembrie 2021, fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV.