Centrul de Cultură „George Apostu” anunță organizarea celei de-a XXVII-a ediții a Simpozionului Național de Estetică.
Program cultural de referință al instituției organizatoare, ce se va desfășura în perioada 12-14 octombrie 2022, Simpozionul Național de Estetică va păstra atât în formă cât și în conținut rigorile și eticheta tradițional academice, menținând dialogul cu mediul universitar local și național.
Ediția din acest an va avea o componentă spectaculară viguroasă, bine conturată atât la nivel teoretic cât și la nivel practic, fapt ilustrat plenar chiar de genericul sub care se desfășoară cea de-a XXVII-a ediție a Simpozionului – ESTETICA SPECTACOLULUI. Mizând, ca de obicei, pe dinamismul și efervescența „Artelor în dialog”, ediția din acest an va oferi cu dărnicie publicului interesat o gamă extrem de densă și de diversificată de activități și evenimente cultural-artistice, condensate de-a lungul celor trei zile de sărbătoare a spiritului și frumuseții umane, după următorul program:
Miercuri, 12 octombrie 2022 – ZIUA ARTELOR PLASTICE
ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu”
- Deschiderea oficială a Simpozionului Național de Estetică, ediția a XXVII-a
- Expoziție „Interferențe bizantine” – Alexandru Macovei (Republica Moldova)
- Lansarea revistei „Vitraliu”, nr. 57
- Lansarea albumului de artă „Interferențe bizantine” – Alexandru Macovei
- SPECTACOLUL CĂRȚII
Mircea M. Ionescu: „Beethoven cântă din pistol”
„Revolta lui Rasputin” (Editura Palimpsest, 2022)
Gheorghe Iorga: „Când muzele mai purtau corset” (Editura Junimea, 2022)
Joi, 13 octombrie 2022 – ZIUA MUZICII
Ora 11.00, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Conferința Națională de Estetică – „Estetica Spectacolului”
- univ. dr. habil. Aurelian Bălăiță, rector, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” laşi – Interdisciplinaritatea în învățământul universitar artistic
- univ. dr. Petru Bejan, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași – Participare și spectacol în artele vizuale
- univ. dr. habil. Oltița Cîntec, Facultatea de Teatru, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Digitalizarea umanului. Arta spectacolului teatral între emoționalitatea omenească și inteligenta artificială
- Alexandru Grecu, director general, Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, Chișinău – Teatrul ca formă de rezistență
- Ion Cocora, critic de teatru – Evocare Peter Brook și considerații asupra esteticii sale teatrale
- Dana Pocea, critic de teatru – Modificări de structură și limbaj în estetica spectacolului de teatru românesc după dispariția cenzurii
- Daniel Pocovnicu, publicist – Despre „transfigurativul” teatral
Ora 11.00 Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău
Conferința Națională de Estetică – „Estetica Spectacolului”
- univ. dr. ing. Eugen Seghedin, prorector, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – Tehnologie, societate, umanitate
- Lector univ. dr. habil. Călin Ciobotari, Facultatea de Teatru, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” laşi – Rostul teatrului. O estetică a întrebărilor fundamentale
- univ. dr. Dragoș Pătrașcu, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” laşi – Arta Modernă „versus” Arta Contemporană – note, idei, atitudini
- univ. dr. Dumitriana Condurache, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” laşi – „Eram un mirmidon”. Despre umilința profesiei și generozitatea transmiterii
- Gheorghe Mândru, director general, Teatrul „B. P. Hasdeu”, Cahul – Realitățile teatrului basarabean contemporan
- Ion Parhon, critic de teatru – De vorbă cu inefabilul
- Leo Butnaru, poet, traducător – Ceasurile lui Salvador Dalí și Ion Barbu (posibile analogii pictură – poezie și invers)
ora 18.30, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău
Concert extraordinar: Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău
Invitat special: soprana Ramona Elena Tănase (Luxemburg)
Dirijor: Valentin Doni
Vineri, 14 octombrie 2022 – ZIUA TEATRULUI
ora 11.00, Universitatea „George Bacovia” din Bacău
- Alexa Visarion – 75
- Video-Film :„Noaptea bufonilor”, scenariul și regia Alexa Visarion, după texte de A. P. Cehov și W. Shakespeare
- Conferința „Inteligența cuvântului și imaginea scenică” – Alexa Visarion
- SPECTACOLUL CĂRȚII
Alexa Visarion: „Caragiale vizionarul” (Editura Academiei Române, 2022)
„Alexa Visarion sau destinul vocației- Ecourile amintirii” (Editura Junimea, 2022)
ora 19.30, Teatru FAIN
„LA EST DE SUD”, de Mircea M. Ionescu
un spectacol de Gheorghe Geo Popa
Ziua de 14 octombrie 2022 – Ziua teatrului – se anunță a fi un veritabil regal dedicat artei scenice românești, regal ce va cuprinde atât evenimentul aniversar „Alexa Visarion – 75”, care va avea loc la Universitatea „George Bacovia” începând cu ora 11.00 (prelegeri, dezbateri, video-film-teatru „Noaptea bufonilor”, de Alexa Visarion, cu Marian Râlea și Richard Bovnoczki – Teatrul Național „I. L. Caragiale”, București), cât și premiera producției „LA EST DE SUD”, de Mircea M. Ionescu, un spectacol în regia lui Gheorghe Geo Popa. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Eliza Noemi Judeu, Dumitru Rusu, Florina Găzdaru, Bogdan Matei, de la Teatrul Municipal Bacovia, Alexandru Gușă (colaborator Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași), Sebastian Munteanu (Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” Iași), Andra Romașcanu (profesor, Colegiul Național de Artă „George Apostu”), coregrafii Gabriel Scalschi, Karla Merlușcă și Gabriela Toma.
Producția „LA EST DE SUD” este un proiect cultural inovator; prin intermediul proiecțiilor video, decorurilor specifice, coloanei sonore și cu ajutorul unor elemente teatrale realizate de actori și coregrafi, spectatorii vor fi atrași în colivia timpului, într-o călătorie încărcată de simboluri mai mult sau mai puțin ascunse, în care realul se întrepătrunde cu imaginarul iar semiotica se lasă relevată tuturor, indiferent de numărul straturilor culturale pe care timpul le-a așternut în conștiința noastră. Avanpremiera spectacolului va avea loc marți, 11 octombrie 2022, ora 19.30, iar premiera vineri, 14 octombrie 2022, ora 19.30, la Teatru FAIN din Bacău.
Parteneri în organizarea actualei ediții a Simpozionului Național de Estetică sunt Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, Teatru FAIN.
Pentru anul 2022, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „Trecut și viitor – Paradigme ale ființării”.
BILETELE PENTRU SPECTACOLUL „LA EST DE SUD” SUNT DISPONIBILE PE PLATFORMELE MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO ȘI LA SEDIUL CENTRULUI DE CULTURĂ „GEORGE APOSTU”.