Pe 1 decembrie Paraclisul Sfânta Cuvioasă Parascheva din Satul Meșteșugăresc al Copiilor  din Hemeiuși a fost sfințit de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Romanului și Bacăului Ioachim Băcăuanul.

Astfel, paraclisul a devenit lăcaș de cult în care, în fiecare luni, va fi săvârșită Sfânta Liturghie, având hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei și a Copiilor, al Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României și al Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul.

”Lăcașul este deschis tuturor celor care caută un loc de pace, de liniște, de căldură și de comuniune cu aproapele! Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscop de Mira Lichiei, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva și Sfântul Cuvios Stelian, Ocrotitorul Copiilor, rămân și ei sfinți ocrotitori ai întregului așezământ! Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul și dragostea părinților care ne-au fost alături de-a lungul timpului, încurajându-ne să credem că Satul Meșteșugăresc al Copiilor e un vis care poate și trebuie să ia ființă spre bucuria și sprijinul comunității în care trăim, am reușit ca de ziua națională a României să facem slujba de târnosire a paraclisului!, ne-a explicat Daniel Zodian, fondatorul Bronx People asociația care a demarat și susține proiectul.

Acestuia i-a fost conferit distincția „Ordinul Melchusedec clasa a treia” de către arhiepiscop.