Pe 11 august 2023 a avut loc ceremonia militară-religioasă de comemorare a ostașilor români dar și francezi, căzuți la datorie în lupta de pe Dealul Coșna în Războiul de Întregire Națională, numită și a treia bătălie de la Oituz.
Dacă din partea Armatei și al Asociațiilor militare și de veterani interesul a fost unul aparte, prezența a doi generali pe dealul Coșna fiind o surpriză plăcută pentru organizatori și un semn de respect pentru eroii români din toate timpurile, din partea autorităților județene și-a găsit timp să participe doar subprefectul Gabriel Lupu și consilierul județean Cezar Olteanu (întâmplător sau nu ambii fiind liberali).
La evenimentul devenit tradițional au luat mai luat parte directorul Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Corneliu Postu, comandantul Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, general de brigadă Bogdan Cernat, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”, colonelul Claudiu-Mădălin Tamaș, comandantul Batalionului 631 Tancuri „Oituz”, locotenent-colonel Adrian Stanciu Jean, împreună cu reprezentanţi ai ambasadelor Franţei şi Germaniei și ai autorităților locale, militari activi, în rezervă și în retragere, comandanți ai unităților din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din Consiliul Director și de la sucursalele A.M.V.V.D. Bacău, Vrancea și Iași, reprezentanți ai Uniunii Veteranilor din Războiul pentru Independență din Republica Moldova conduși de colonelul Iurie Neghină – președinte UNVRI Bălți, reprezentanți ai Fundației „General Grigore Baștan”, membrii Asociației Tradiția Militară.
Alături de oficialitățile locale și militare au susținut alocuțiuni în limba română atât atașatul militar al Ambasadei Franței cât și Christian Tirat, jurnalist francez din partea Souvenir Français, Ruxandra-Lucia Dumitrescu, jurnalist la ,,Obiectiv Media București”, descendenta căpitanului francez Paul Edouard Berge, căzut eroic pe Dealul Coșna.
În afara oficialilor au depus coroane de flori Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) împreună cu Uniunea Națională a Războiului Pentru Independență din Republica Moldova, Fundația „General Grigore Baștan” și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Un adevărat spectacol a fost oferit de aviatorii și parașutiștii băcăuani care au survolat cerul cu două avioane IAR 99 ȘOIM, două elicoptere Puma SOCAT IAR 330 aparținând Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău și un avion C – 130 Hercules, încheindu-se cu un exercițiu demonstrativ oferit de militarii Batalionului 53 Comando ,,Smaranda Brăescu” care au executat saltul cu drapelul României, steagul de identificare a Batalionului 53 comando și steagul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.).
Dealul Coșna, alături de rezistența la Măgura Cașinului, Dealul Cireșoaia și alte locuri din zonă, este aliniamentul unde jertfa și eroismul Armatei Române au înfrânt ambițiile invadatorilor sub deviza „Pe aici nu se trece !”, alăturăndu-se în mod strălucit victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au asigurat supraviețuirea statului roman și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
După festivitățile de pe Dealul Coșna edilul Primăriei Pârgărești a invitaț în sala de festivități a instituției, în semn de recunoștință și apreciere, reprezentații Uniunii Veteranilor pentru Războiul de Independență din Republica Moldova (UNVRI), ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) și doi copii din Bacău, participanți în tabara de vară de la Nemțișor ce l-au avut instructor pe președintele sucursalei A.M.V.V.D. Bacău, veteranul T.O. Raul Simion.