„Cea de-a șasea ediție a festivalului băcăuan de artă stradală zidart s-a încheiat. Artiști din România și din întreaga lume au extins galeria de artă în aer liber a orașului cu șase noi picturi murale de mari proporții menite să-i inspire pe privitori să prioritizeze lucrurile cu adevărat importante în viață”, se arată într-un comunicat de presă emis de organizatori.
Odată cu încheierea celei de-a șasea ediții ZIDART – Street Art Festival, locuitorii și vizitatorii orașului Bacău se pot bucura de șase noi povești murale, răspândite prin întreg orașul.
Printre acestea se numără lucrări precum “ONGoing Movement” prima pictură murală colaborativă, realizată de artistul băcăuan Monk Ink împreună cu reprezentanți ai societății civile locale și “Visătorul”, pictura companion realizată de artista portugheză Jacqueline De Montaigne, care întregește primul ansamblu de murale menite să construiască un narativ comun, în Cartierul Bacovia.
Anul acesta, pe lângă lucrările implementate în cadrul festivalului ZIDART, a fost inaugurată și prima pictură murală realizată în colaborare cu Biblioteca Județeană “Costache Sturdza” Bacău, în cadrul Bac-Fest, Festivalul Național “George Bacovia”. “Cu voi”, lucrarea realizată de artistul Bogdan Scutaru, este un omagiu adus iconicului poet băcăuan George Bacovia și este de asemenea prima pictură murală care beneficiază de o experiență AR (realitate augmentată), găzduită și dezvoltată de platforma AR românească ArtLink.
În cadrul ediției LESS IS MORE au fost invitați 6 artiști din România, Olanda, Portugalia și Argentina. Aceștia au explorarat tema propusă, acoperind aproximativ 900 m² cu povești pline de culoare răspândite dintr-un capăt în altul al orașului. Lucrărilor implementate în cadrul festivalului se alătură anul acesta și “Murala Bacovia”, pictura realizată în colaborare cu Biblioteca Județeană în cadrul Bac-Fest.
Roy Valk: “Topire” – Aleea Ghioceilor 27A
Iman_one: “Viața ușoară” – Miron Costin 83
Monk Ink: “ONGoing Movement” – Colegiul Economic “Ion Ghica” Bacău
Alaniz Emanuel: “Strălucire” – Făgăraș 15B
Passtrada: “Eliberează-ți natura” – Fiald Hotel and Spa, Tazlăului 7B
Jacqueline De Montaigne: “Visătorul” – Cartierul Bacovia, Tazlăului 7B
Bogdan Scutaru: “Cu voi” – Banca Națională 3
Galeria de Artă Stradală a orașului Bacău cuprinde în prezent 63 picturi murale, iar vizitarea lor poate constitui un captivant tur al întregului oraș sau, în funcție de timpul disponibil, a anumitor zone de interes. Acestea pot fi localizate printr-o căutare a termenului “ZIDART”, în aplicația Google Maps.
“Încercăm, în fiecare an, să abordăm teme care aduc în discuție problemele cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi și care propun modalități creative, empatice și accesibile tuturor de a face față provocărilor contemporane. În această ediție, ideea de minimalism – Less is More, a venit ca răspuns la suprasolicitarea pe care o resimțim cu toții datorită ritmului din ce în ce mai accelerat al vieții, a volumului fără precedent de informații la care suntem expuși și a unui sistem în care valorile materiale sunt prioritizate în defavoarea celor legate de echilibrul și sănătatea personală, a comunității și a mediului înconjurător. Sperăm că lucrările implementate în această ediție vor reuși să ofere oamenilor câte un mic moment de liniște și de reflecție asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante în viețile lor,” Iulia Enăchescu – coordonator comunicare și relații publice ZIDART.
ZIDART – Street Art Festival este un proiect al Asociației Ingenious Drama, ce are ca scop regenerarea urbană și socială prin intermediul artei stradale și a unor demersuri culturale adresate întregii societăți. Dedicat comunității, iubitorilor de frumos și creatorilor de street art în căutarea sufletului perete, festivalul a fost conceput din dorința de a crea o platformă pentru dialog social care să-i inspire pe oameni să fie prezenți în comunitate și să participe la viața culturală a orașului.
6 ani, 63 picturi murale, 57 artiști și aproximativ 7600 m² vopsiți, mai târziu festivalul a devenit un brand local vizibil pe plan internațional care dezvoltă constant alături de comunitate un simț al identității și apartenenței stimulând un dialog activ în privința valorilor sociale și a integrării în contextul global.
Pe lângă renumitul festival de artă urbană, echipa ZIDART desfășoară și o serie de proiecte adiționale prin care și-a propus să aducă arta mai aproape de oameni, proiecte precum ABCDart, o inițiativă dedicată manifestărilor artistice în mediul educațional ce are ca scop stimularea gândirii creative și a imaginației prin workshop-uri și intervenții murale în școli sau împreună cu elevii acestora, recreARTiv, o serie de întâlniri care aduc în piața evenimentelor de socializare o alternativă aparte de a petrece timpul liber și de a cunoaște alți oameni, sau interviurile ZIDART TALKS prin care este documentată perspectiva artiștilor și împărtășită ca sursă de inspirație lumii întregi.
Detalii suplimentare despre activitatea noastră se pot găsi pe www.zidart.ro precum și pe paginile noastre de social media https://www.facebook.com/zidartfest, https://www.instagram.com/zidart_streetartfestival/.