Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au intervenit la 6 incendii de locuinţe, în ultimele 24 ore, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ema Tereş.
În două dintre cazuri, la Onişcani şi Gioseni, gospodăriile au fost distruse aproape în totalitate de flăcări.
„Pompierii băcăuani au fost solicitaţi să intervină în comuna Filipeşti, sat Onişcani, în urma unui apel la 112 care anunţa producerea unui incendiu. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperişului locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 150 metri pătraţi, fiind lichidat de pompierii militari în limitele găsite”, a precizat Ema Tereş.
Cauza probabilă de producere a incendiului este coşul de fum defect sau necurăţat.
O situaţie identică s-a produs în localitatea Gioseni.
„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, la nivelul casei de locuit, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi şi la nivelul unui adăpost de animale, pe o suprafaţă de aproximativ 12 metri, fiind lichidat în limitele găsite”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Din cele 6 incendii la care au intervenit pompierii băcăuani, 4 s-au produs din cauza coşului de fum, iar în alte două situaţii, cauza probabilă de producere a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spaţii deschise şi utilizarea echipamentelor electrice improvizate.