În aceasta seară, a avut loc un accident tragic în comuna Dofteana, județul Bacău, în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren la trecerea la nivel cu calea ferată.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru, a declarat:
”La data de 26.01.2024, ora 16.48, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, despre faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Dofteana s-a produs un eveniment rutier în următoarele împrejurări: o tânără de 26 de ani, din orașul Dărmănești, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sătesc din comuna Dofteana nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată cu indicatoare rutiere fiind surprinsă de trenul de persoane Mărăşeşti-Miercurea Ciuc”
În urma accidentului, conducătoarea auto și un tânăr de 27 de ani, pasager dreapta față în autoturism, și-au pierdut viața.
Conducătorul trenului, un bărbat de 45 de ani din județul Vrancea, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. De asemenea, i-au fost prelevate mostre biologice de sânge conform procedurilor legale.
Autoritățile au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Conform IPJ Bacău, accidentul tragic s-a produs din cauza neglijenței conducătoarei auto, care nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată.