Profit de 93 milioane lei înregistrat de Aerostar în 2023

Aerostar Bacău a încheiat anul 2023 cu un profit net de 93,028 de milioane de lei.

Conform datelor transmise, Bursei de Valori Bucureşti, profitul este cu 3,05% mai mare faţă de cel obţinut în anul anterior.

Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 506,294 de milioane de lei, cu 8,4% peste cea din 2022.

Vânzările la export au totalizat 410,908 milioane de lei (plus 27%).

Cheltuielile pentru investiţii au fost de 19,329 de milioane de lei, faţă de 26,606 milioane de lei în anul precedent, acestea fiind finanţate integral din surse proprii.

Aerostar fabrică produse de aviaţie, repară şi modernizează avioane, produce şi realizează integrări de sisteme aero şi terestre cu aplicaţii civile sau în domeniul apărării şi securităţii.

Înfiinţată în 1953, Aerostar este o puternică bază industrială, cu peste 1.850 de salariaţi şi facilităţi de producţie moderne, întinse pe o suprafaţă totală de peste 45 hectare.

Din anul 2000 este societate cu capital integral privat, având acţiunile tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti din anul 1998.

Citește și: Aerostar are singurul centru autorizat de mentenanță pentru elicopterele Black Hawk din Europa