Update: Primarul Lucian Stanciu-Viziteu a anunțat că aprinderea bradului de Crăciun a fost amânată pentru sâmbătă, 30 noiembrie. Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteo nefavorabile: „Astăzi, meteorologii au emis un cod galben de precipitații moderate, polei izolat, ninsori la munte și strat de zăpadă, însoțite de intensificări ale vântului, valabil până pe 30 noiembrie, ora 10.00. În aceste condiții, am hotărât să reprogramăm aprinderea bradului și concertul pentru seara de sâmbătă, 30 noiembrie.”

Evenimentul va începe la ora 14:00, în Piața Tricolorului, cu spectacole susținute de artiști locali, urmate de recitaluri susținute de Alina Sorescu, Marius Zgâianu și alți interpreți. Aprinderea bradului este programată pentru ora 16:55.

Știrea inițială:

Startul sărbătorilor de iarnă și ceremonia de 1 Decembrie, în centrul orașului Bacău

În acest weekend, orașul dă startul sezonului festiv cu o serie de evenimente care marchează atât începutul sărbătorilor de iarnă, cât și Ziua Națională a României.

Vineri după-amiază, ora 16:45, bradul de Crăciun va fi aprins în centrul orașului, într-un moment special acompaniat de muzică tematică de sărbători.

Sâmbătă, locuitorii sunt așteptați în Piața Tricolorului, începând cu ora 14:30, pentru momente artistice și muzică susținute de interpreți locali.

De Ziua Națională, programul oficial include un ceremonial religios la ora 11:00, la Cimitirul Eroilor de pe strada Constanței, urmat, la ora 13:00, de un ceremonial militar și o defilare în Piața Tricolorului.

Autoritățile locale invită cetățenii să participe la aceste evenimente care aduc împreună tradițiile și spiritul sărbătorilor.