Decizia recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind interdicția ca un funcționar public pensionar să mai activeze în administrație a început deja să producă efecte.

La nivelul Primăriei Bacău, șapte angajați au fost notificați cu privire la încetarea raporturilor de muncă, în conformitate cu hotărârea instanței supreme.

„Deocamdată, nu avem probleme majore de funcționare a Primăriei, însă există o posibilă vulnerabilitate în departamentul economic, unde patru dintre colegii noștri trebuie să plece. Mi-e teamă să nu urmeze și alte măsuri similare, mai ales după ce vom primi situația completă de la Casa de Pensii Bacău. Am solicitat aceste informații, deși, în mod normal, instituția ar fi trebuit să ne comunice automat astfel de aspecte”, a explicat Ovidiu Popovici, secretarul general al Municipiului Bacău.

Decizia ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial pe 29 ianuarie și a intrat în vigoare imediat, stabilind că un funcționar public care a obținut o decizie de pensionare nu mai poate ocupa un post în administrația publică, chiar dacă a cerut suspendarea pensiei.

Hotărârea instanței supreme a fost pronunțată după o solicitare a Tribunalului Suceava, care a cerut clarificări privind statutul juridic al funcționarilor publici pensionari.

Deși impactul total al acestei decizii asupra administrației publice nu este încă evaluat, se estimează că mii de funcționari publici ar putea fi nevoiți să părăsească sistemul în perioada următoare.

În acest context, administrațiile locale din întreaga țară se confruntă cu o provocare semnificativă, fiind nevoite să găsească soluții rapide pentru a acoperi golurile lăsate de plecarea angajaților cu experiență.