Doru Octavian Dumitru, transportat de urgență la Suceava după un AVC suferit la Onești

Îndrăgitul comediant Doru Octavian Dumitru a fost transportat de urgență la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în camera sa de hotel din Onești, chiar înaintea spectacolului pe care trebuia să-l susțină la Cinema Capitol.

Artistul, care urma să joace în spectacolul „Globariciu”, a fost găsit în stare gravă în camera de la Hotel Trotuș și a fost transportat inițial la Spitalul Județean de Urgență Bacău. În cursul serii, medicii au decis transferul la Suceava, unde se află internat la Secția de Neurologie, potrivit Bucovina TV Regional.

Surse medicale citate de televiziunea regională au precizat că Doru Octavian Dumitru urma să fie supus unei intervenții neurovasculare minim invazive, menită să restabilească circulația cerebrală, sub coordonarea medicului Crețeanu Jr.

Spitalul de Urgență Suceava este al doilea centru din țară specializat în astfel de intervenții, după București, fiind dotat cu tehnologie de ultimă generație și o echipă medicală experimentată în cazuri critice.

Familia comediantului a transmis un mesaj emoționant pe pagina oficială de Facebook a artistului, cerând fanilor și colegilor să se roage pentru el:

„Artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun. Cu voia lui Dumnezeu, spectacolele vor fi reprogramate.”

Familia și echipa sa au cerut, de asemenea, respectarea intimității în aceste momente delicate.

Impresarul a anunțat că spectacolul de la Onești va fi reprogramat, la fel ca și celelalte reprezentații pe care comediantul le avea planificate în perioada următoare — miercuri la Adjud, joi la Buzău și luni, la Sala Palatului din București.

Doru Octavian Dumitru, unul dintre cei mai longevivi și apreciați actori de comedie din România, se află sub supravegherea atentă a medicilor, iar familia speră ca el să își revină cât mai curând.

Citeste si: Onești, în cursa pentru titlul de „Oraș European al Sportului 2026” – Vizita oficială a delegației ACES Europe